KOSOVO – PĂMÂNT SFÂNT AL SÂRBILOR

SĂRBĂTOARE UMBRITĂ

Antologia reprezintă o adevărată sărbătoare pentru cititorii de poezie. Această sărbătoare este, din păcate, umbrită de împrejurările tragice în care a fost publicată această carte. împrejurări în care însă sunt actuale cuvintele lui Victor Hugo din scrierea "Pour la Serbie" (Paris 1876): "On assassine un peuple. Ou? En Europe."

Astăzi, după 123 de ani, din nou este omorât acest popor sârb. Deosebirea constă în faptul că Hugo condamna atunci guvernul Franţei şi alte guverne europene pentru indiferenţă faţă de patimile poporului sârb, pe când astăzi chiar aceste guverne participă la masacrarea sârbilor.

Timişoara, de ziua Înălţării Domnului, sub impresia celei mai noi ştiri că Nato killerii au omorât trei bolnavi într-un spital, unde aceştia au venit să se îngrijească de sănătate şi nu să moară. Oameni buni, se se întâmplă?

Borislav Krstić Velimirov

Stefan Lazarević
ACESTE CUVINTE ERAU ÎNSCRISE PE STÂLPUL DE MARMURĂ ÎN KOSOVO

Omule, tu care-ai păşit în Ţara sârbească,
fie că eşti venetic, fie că eşti de pe-aici,
oricine-ai fi oricine-ai fi,
de ajungi în această câmpie
care se cheamă Kosovo,
vedea-vei peste tot osemintele morţilor
Şi natura-mpietrită cu ele
Şi pe mine-n formă de cruce mă vei zări
Cum în mijlocul câmpiei
stau ferm precum un simbol.

Nikolaj Velimirović
TESTAMENT IMPERIAL

Desanka Maksimović (1898-1993)
COLOCVIU CU KOSOVO

Slavko Vesnić (1920)
MALURI BLESTEMATE

Răscrucile vânturilor aici se află. Vuind jale
ciumele toate şi holerele ne săcerară.
Aici se-ncrucişară-n veacuri hoardele fatale -
toate-n cale măturară.

Vieţile se risipeau în lama hangerului aici în uşă
plesnind sub furtuna copitelor de cai,
aici şi cerul era negru de pârjoluri, de cenuşă.
Aici tu, moarte, domiciliu-ţi ai?

Eram un dig şi-un stăvilar. La doi paşi de noi
cultura cu nonşalantă se plimba.
Clăditu-s-au palate şi catedrale noi -
Europa colo înflorea.

Dar pentru jertfe şi-amaruri primirăm drept răsplată
numai cuvinte de dispreţ total.
Talazurile rele-n veacuri cu apa-le-nspumată
s-au destrămat de-al nostru mal.

Eu mierlă
Călugăriţă printre păsări
Îmi tot strâng şi îmi tot desfac aripile

Picătura de rouă şi bulgărele de pământ
Le pritocesc în cântec

Mâine tu bătălie să fii frumoasă
Dreaptă carevasăzică

Tu împărăteasă verde iarbă
Fii singura învingătoare

Tu victorie fericeşte slujitorii-mpărătesei
Pe cei de o hrănesc cu lapte roşu

Fericeşte-i şi sjujnicele stelele
Cele de-o îmbracă cu argintul viu

Cânt
Aprinzându-mi o pană din aripa stângă
Să-mi fie cântecul primit

Orice alegere este
o reflecţie
şi măsura libertăţii;
Îţi mulţumim, Cneazule,
că nu ai greşit
de ştim şi-n ziua de astăzi
drumul
spre culmi.

Cele veşnice şi cele vremelnice

despărşite prin alegere
şi-n vecii vecilor unite
prin jertfă.

Bujorii cresc...
Ne mai pot
uni şi pe noi,

Branko V. Radičević (1925)
GRAČANICA

O zărire printre nouri.
Zidiră aparenţa.
Din mistrie ca de pe nişte buze
au început să picure rugăciuni.

Mulţi soebiră din ea
spre mântuirea sufletului.
Dar nimănui nu-i trecu prin minte
să fie salvatorul ei.

Frica se cuibăreşte
în fiece obiect de cult,
în cele sfinte, în militve,
în înscrisuri, în privelişti
şi în viaţă.

Precum aparenţa
coboară pe pământ
şi devine mănăstire de piatră,
tot aşa şi sfântul lăcaş
din hamacul friicii
se-avântă spre aparenţă.

Tremură mănăstirea

În loc de clopote o pasăre
în clopotnică geme.

Miodrag Pavlović (1928)
KOSOVO III

Nu-ţi poate apăra neamul
nici agareanul
nici cel ce se retrage

Din robie misirează
nu tre scoate
o mănă de daraon

Salvatorul fariseu
te duce pe scurtătură
într-o nouă robie
în Babilon

Ranko Simović (1932)
NOAPTE DE KOSOVO

Kosovo este o graniţă rasă
peste holde-n floare, peste inimi trasă.

De sub brazda-adâncă oasele ne-ntreabă
Ce împărăţie alegem degeabă.

Pruncii şi-i adună de cu seară-n casă
Stinge şi lumina, n-o lăsa să iasă.

Cruci şi-nsemne toate lasă-n voia sorţii
Apărate fie de cei trişti şi morţii.

S-o iei azi la fugă pe a vieţii unde?
Prigoni-te-o veşnic Kosovo oriunde.

Se iveşte ziua dar somnul nu vine,
Tot maj isc un Soare pe cărări divine

Dar mă-ntreb putea-va avea şi mărima
Prin noianul ăsta de întunecime.

Pentru că barbarii sunt barbari şi nu pot fi nici un fel de soluţie.

De-atâta tristeţe
şi viaţa se ruşinează
Orice-ai privi
te-ncruntă
şi te-njoseşte
Nici nu ne-am cunoaşte
de n-ar fi
atâtea cortegii în irmă-ne
Fără pic de bine
pur şi simplu
îndrăgim şi moartea
Cine ne-o apropia
soro lume?

Nu mă părăsi tu lume
Nu pleca tu rândunică naivă

Nu răniţi pământul

Nu vă atingeţi de aer
Să nu care cumba să-i faceţi vreun rău apei
Nu mă-nvrăjbiţi cu focul
Lăsaţi-mă să păşesc
Înspre mine ca-nspre propriul meu ţel
Lăsaţi-mă să-i vorbesc apei
să-i vorbesc pământului

Şi păsării de se hrăneşte cu aer
Păsării cu trilul încordat precum un arc
Lăsaţi-mă să vorbesc
Cât mai arde focul în mine
Poate că-ntr-o zi putea-vom

Atinge cu mâna cele prorocite
Nu mă părăsi tu lume
Nu pleca tu rândunică naivă

Ljubomir Simović (1935)
RUGACIUNE CĂTRE SFÂNTUL JOANIKIJE DE DEVIČ

Te rugăm, Sfinte Joanikije de Devič,
doar braţul ţi-l ridică
şi ocroteşte,
opreşte această răvăşire,
adună-ne,
întoarce furnicile-n furnicare,
lumina redă-o licuricilor,
toamnei restituie-i bruma şi promoroaca,
iernilor fumul,
râului Ibar - peştii,
rândunelele vânturilor,
lacătului cheia,
morilor apele,
plugurilor redă-le boii
şi roşul înroşit aureşte-l!

Te rugăm, Sfinte Joanikije de Devič,
luminează-le valea incendiatorilor,
ridică-te-n faţa celor ce-njunghie
şi stinge le razele,
topeşte-le cuţitele,
desfă-le cătuşele,
eliberează-i de propria-le forţă
prin unica-ţi putere -
cu pâine şi sare!

Radoslav Zlatanović (1936)
TATAL ŞI ŞARPELE

Polomul fu lovit de intemperie
Şi cu toşii-am luat-o la fugă
Ne-am ticsit prin văgăuni
Lăsând în buricul cămpului
Şi calul
Şi streagul
Şi rubedeniile

Cu cămaşa-i lipită
De spinarea noduroasă
Rămas în bătaia fulgerelor şi-a trăsnetelor
Iată scoase el dobitoacele-n drum
Pe care taman alunecă-un şarpe

Atunci tatăl se răsteşte la boi
Lăsând şarpele să treacă drumul
Ochii şarpelui şi ochii săi
Se privesc pur şi simplu
Fără ură

Lazar Vučković (1937-1966)
MUZEUL

Cu prima zăpadă Tonia s-a-nfiinţat
La Kutna Hora clopotele bat.

Porumbeii foşnitori ai sunetului
Fug din catedrală-n fierbintele cerului.
Podoabele fluierelor de picioe
Îmi ţiuie-n urechi.

Uite, undeva departe-n prăpastia sudului uitat,
Din vina noastră foametea şi ciuma iar se bat.

Ljubiša Đidić (1937)
AGHIOTANTUL MILUTIN

Multe le mai ştia aghiotantul Milutin
dintre cele ce nu se scriu în istorii
şi suferea
suferea Milutin
şi se pare că Domnul îi alina durerile

Nimeni nu ştie
o fi mărturisit care ori nu
cu toţii tac
nimic n-a intrat în istorii

Uite-l bate-n geamul meu
el
tăcutul cluga Milutin

Ne privim conştienţi
că eu nu-l pot auzi
că el nu-mi poate spune

E mai uşor şi pentru istorie
şi pentru Dumnezeu

Branislav Petrović (1937)
ŞANTIERUL

Ei, de-aş putea afla
cine-i preputernicul
de ne-ahamă
într-un jug comun
într-un teatru comun!
Priviţi cu atenţie!

Uite:
în sufletele zidarilor vii
precum
în prăpastia stelelor
zac toţi zidarii morţi.

Alek Vukadinović (1938)
NEBUNA LUMEA

Bezna deasă vine peste glie
Casa e o sfântă nebunie
Fuge ca o forţă necurată
Fiinţa întru Domnul nostru dată
Codrul înfloreşte în genune
Peste-acoperişuri de raţiune

Nebună lumea fuge-n calea sorţii
Fug cei vii de astăzi fug şi morţii
Fug cei vii iar morţii zboară
Fug din lumea noastră să nu moară
Fuge care-ncotro fuge fără rost -
Aşa o hărmălaie nici că a maj fost

E miezul nopţii - e vremea nălucii
Fugim Doamne din faţa necrucii
De uşă de casă şi de necuraţi
Fugim Dpamne fugim de nefraţi
Şi-nvârteju-acesta-al ceasului rău
invocă-ţi suflete Dumnezeul tău

Stafiile trezite-ncep să se adune
Zboară-acoperişuri şi case nebune
Zboară prin beznă tot mai departe
Duse de diavol împinse spre moarte
Zboară pădurea cu tot cu jivine
Peste haturile raţiunii divine

Răul toate vrea să le inunde
Fugim Doamne - în unde!

Charles Simić (1938)
AMURG DE IARNA

În seara marilor bătălii
Norii căzură îngrijorându-i pe oameni,
NOrii mustind de sângele zilei muribunde,
Norii ce înebunesc până şi caii

Soborul prorocilor
Tace
Despre groaznicele premoniţii
Chit că iataganele sunt scoase

Îşi strânge roza vânturilor
Ocrotind-o de furie dar satul e pustiu
Nivi urmă de vreun suflet Încuiate de frică
Nici luminile n se mai aprind

O ţărancă tânără cu ia descheiată
Cu un prunc în poală
Nu-şi mai priveşte sânul...
În ochi-i tresaltă cereştile groaze şi lumini.

Matija Bečković (1939)
CÂMPIA MIERLEI

Îmi fură amintirile,
Îmi scurtează trecutul,
Îmi răpesc veacurile,
Îmi moscheiază bisericile,
Îmi prădează alfabetul,
Îmi rup temelia,
Îmi împrăştie leagănul.

Încotro în şatră cu Visoki Dečani?
Unde să-mi reclădesc Patriarhia din Peć?

Îmi iau ceea ce
Eu nu am luat de la nimeni -
Lavrele şi capitalele mele,
Nu mai ştiu ce e al meu
Şi nici unde-mi este frontiera,
Poporul mi-e năimit şi în diasporă,
Hrisoavele-mi le incendiază
Şi îmi şterg existenţa.

Să-mi îngrop iarăşi Sfinşii Arhangheli?
Să-mi fie ljeviška minaret?

Nervul ochilor mi L-au împrăştiat,
Acum îmi iau şi bastonul alv,
Câmpia jertfei cu iarba-i însângerată
Nu cutez a spune că-mi aparţine.
Nu mă lasă să intru în casă -
Chipurile am vândut-o.
Holda plătită până în ceruri de mine
Le-a promis-o cineva lor.
I-a minţit
Cel ce le-a promis-o.
De se nu ke promite
Ceea ce este al său?
Ei vin în iureş împotriva mea
Furioşi că i-am recunoscut.

Momir Vojvodić (1939)
SONET DE PRIBEAG

În o mie nouă sute patruzeci şi u u
Fugeam plângând cu tata şi un grate
Flămând, din casa-n care nimerise tunu’
Şi lupii albi urlau prin ape-nvolburate.

Grupările triste de pribegi tăcuţi
Însoţite-s de ploi reci, de-aprilie.
Feţele lor supte de martiri nevruţi
Grăiau că-ntoarceri n-or să mai fie.

Că nu s-or întoarce s-aprindă iar focul
Nici cănd cenuşa pribegiei pieri-va
Nivi când vântul urii părăseşte locul

Milan Komnenić (1940)
VECINII

Agresează, atacă, împrăştie,
tâltăresc,
jefuiesc, nimicesc, pârjolesc, taie,
ară mormintele,
umilesc, izgonesc,
incendiază la Stimlje,
colo, lângă Sitnica, râu înlăcrimat,
prin Metohia şi-n ţinutul râului Drim
de plâng pomicultorii după trecerea securilor,
rag
dobitoacele orbite,
ard icoanele
şi se tânguie fumul
din conacele cu porţile vraişte,
piuie odăjdiile şi cronicile
jelesc răstignirile.

Cuprinşi de groază
cu inimile îngheţate
tremurăm
că Şi pe lumea cealaltă
aceiaşi oameni
ne-ar putea fi vecini.

Slobodan Rakitić (1940)
SFIINŢII ARHANGHELI DE LÂNGĂ PRIZREN

V-a rămas doar numele şi o faţa suptă
Ingerii-s orbi, orbi urmaşii. Prăpăd şi nevoie.
NIci un fruct nu se mai coace în luptă
pe cerul Bistriţei ulii roiesc în voie

Deşartă-i gloria lumii. Bivolul negru într-o rană
Moţăie lângă râu, sub clopotniţa doar bănuită
Ca un ultim demicat, îmi iau un boţ de ţărână.

Mai bine rămâneaţi ascunşi în adâncuri, senini.
Ceea ce văd eu astăzi e-o imagine cernită.
Zorii mă surprind pe propriia-mi moghilă, printre străini.

Gojko Đogo (1940)
CĂTRE STEFAN DEČANSKI

Vrerile noastre, molitfele noastre
Le-am scrijelit cu unghii, cu cuţitem cu furci,
cu vătraie pe propria-ne piele
şi nici o mână murdară,
nici măcar moaerea, nu le va şterge.

Să-şi ia clopotele în spinare
şi s-o ia în capul turmei
către nord
ori
s-aştepte-n ţinutul de beştină
până ce şi capu-i bărbos va slobozi
un ultim surâs de pe butucul
din faţa mănăstirii Dečani.

Čedomir Milenović (1940)
ÎN KOSOVO CEAŢĂ

Tu, Cneaz Lazăr,
prin jurământul tău
parcă ne-ai lăsat amanet
să luptăm în Kosovo
până în ziua de apoi.

Dar ziua noastră de apoi
merge înspre veşnicie.

Cneazule precinstit,
niscaiva noi turci,
mai răi decât turcii-tirci,
ochii ni-i scot
să nu pot vedea
până unde mi se întind bisericile.

Picioarele mi le grâng,
să nu por ajunge, să nu pot scăpa
când îmi calcă-n picioare iubirea
pentru care războinicii tăi
pieriră în luptă.

Cneazule precinstit,
mă forşează să-mi uit şi casa
şi morţii
şi păsările.

Vlada Barzin (1940)
SĂ ÎMPĂRŢIM SOARELE

Totul este visul nostru banal
în care ni ne vom regăsi niciodată împreună.
anonimele trupuri
se vor rămâne să se-otrăvească perpetuu
cu propriul lor sânge
până a dpua zi
dimineaţa.

Priveşte,
cerul nopţii se năruie
sub greutatea norilor răguşiţi
şi a fulgerelor insidioase
pe sub care, la tine-n oraş,
un hoinar evadează din viaţă.
Tu, însă ni citeşti niciodată ziarele
nu vei afla cum poţi muri neştiut.

O, intangibil înger căzut,
mercenar credincios necredinţei,
treci prin tine însuţi noapte şi zi
fără să mai ajungi până la mine
în această vară pe terminate
ca să împărţim amândoi soarele
pentru o vegetală uitare care ne-a făcut robi.

Draga Mirjanić (1940)
SERBIA CEREASCĂ

Stăpânească sufletele lor în ceruri
Pentru numele lor pe pământ.
[P.P. Njegoš]

Cuibu-ţi în ceruri, văzui, strălucea
Serbie-pasăre, Serbie-stea.

De după nouri tu iară şi iar
Luceai ca un soare candid şi clar.

Şi de pe cruce abia coborâtă
Venit-ai mândră, nedoborâtă.

Văzui în ceruri faţa-ţi respiră,
Serbie, mamă, astăzi martiră.

De după nouri tu iară şi iar
Luceai ca un soare candid şi clar.

Iar dedesupt - îndepărtată
Planeta-ntreagă în beznă mată!

Dintr-o migraţie-n altă mugraţie, unde-am
ajuns? Libertatea-l alungă pe frate din
propria-i vatră. Fie-i chipul blestemat.

Migraţiile ne-au luat urma. Veacul izgonit
se bucură de chinurile noastre. Adus-au
vreodată albinele singure vreo picătură de
miere be o buză neputincioasă?

Unde-i Ograda? Unde-i ţinutul natal
nestatornic? Noaptea răvăşeşte mormintele, profanează inscripţiile funerare. Monumentele
zboară pe-aripile anului verde.

Apropie-te, frate, de casă dacă ştii unde este casa ta. Şi vezi, s-pr mai naşte-acolo copii.

Milutin Petrović (1941)
CAPUL DE PE BUTUC

Adam Puslojić (1943)
AMURGUL SE LASĂ...

Amurgul se lasă, lasă-l să se lase.
Suntem şi fi-vom. Lumina nopţii
frate ne este, ne e plină gura
de lumină, iar cu ochii
vorbim pe tăcute.

Moarte nu există.
Şi Dumnezeu s-a sinucis
din cauza noastră.
Mai uşoară-i tăcerea.
Cuvintelor le este mai greu.

Ivo Munćan (1943)
PSALM

...şi Oamenii-şi treziră conştiinţa adormită
şi-au dat mâna şi-au început să zidească
o vlădire nouă în vechea vatră

în Kosovo nişte oameni oarăşi vor
să devină zei
în Kosovo nişte oameni iarăşi ordonă
să fie-ngropate vieţi
dar există Oameni
există sârbi
Oamenilor!!!

Predrag Bogdanović-Ci (1944)
FECIOARE CERNITE

Deschide-te munte
prăvale-te iarăşi
peste mănăstire

Vârful clopotelor tale
îndese desişul
buruiana dă-n otavă

Vestească nişte oameni noi
că de pe gardul viu
răsună cântul fecioarelor cernite

Iar Bistriţa curge
de pe obraji poporului
fără de casă

Radomir Andrić (1944)
ZORII ZILEI ÎN KOSOVO

Unii rămân, unii să plece cutează
unii sunt jertfe unii sunt gonaci
unii-nfrângerile îşi serbează
visând cozonaci
unii îşi târăsc amintirile ce dor
prin ceaşă din Kosovo-ntr-una
poate s-o schimba şi soarta lor
într-o altă viaţă vună

Unii îşi acceptă supuşi osânda
morţi înainte de a fi murit
unii nu-şi mai văd izbânda
în lumină şi-ntr-un glas smerit
unii rămân alţii să plece cutează
prin dumul unde legenda se naşte
împărăţia cerului nu vine cu emfază
şi pe numeni nu-l mai paşte.

Rajko Petrov Nogo (1945)
SÂMBĂTA LUI LAZAR

Lazăre că dormi acum
Ca un bolovan pe imaş
Ne-au spus cucii negri-n drum
Îm Kosovo fiii rămaşi

În Vitania-i lumină
Lazăr învie-n iubire
Soarele-i faţa senină
Asinul îl ia în primire

Într- altă sâmbătă
Grâul dete-n spic pe ii
De la sâmbăta lui Lazăr
O mamă Ţesu Florii

Scoală Lazăre negru soldat
Din pământ şi din icoane
Surorile te-au şi trădat
Fraţii te mână-n prigoane

Srba Ignjatović (1946)
ÎMPĂRŢIREA ROLURILOR

Cel mai rău e
Când înebuneşte oaia.
Dărâmă oraşe, execută atentate.
Interzice lâna, laptele şi brânza.

Păstorii şomeri
Rătăcesc până se-ntâlnesc.
Atunci unii devin Lai,
Alţii Oedip.

Darinka Jevrić (1947)
FRESCĂ

smerită-n vremuri de răstrişte
prin vârtejuri singură
pereţii îţi fură umbrele
îmi împreunează mâinile a rugăciune
a plânset
a mulţumire
frumuseşea-mi seculară
mi-o oferi îndată
fără negociere

Milan Nenadić (1947)
ISTORIE SÂRVEASCĂ

Mamă-ndoliată, mamă,
De mult nu mai există osemintele
Se le-ai presărat prin Kosovo.

Mamă cernită din Prekale
Fiul tău suge
Printr-o ţeavă de puşcă.

Mamă-ndoliată
Priveşte-ţi dii-n convoaie
Impinse de pe cheiul din Jasenovaţ

Mamă-ndoliată, mamă,
Cum o mai duci acuma
În inima Krainăi?

- Iată, fiule, iată
Privesc apusul de soare
Şi aştept să mor.

Slobodan Zubanović (1947)
ÎNPUTERNICIRE

Spre ţară degetul meu se duce
în loc de semnătură pun semnul +.

De m-or expulza şi de-oi apune
pe moghila-mi acelaşi semn veţi pune.

Liubica Miletić (1948)
ARĂTURĂ

Ară plugarul. Şi-a scos un străbun.
Poate-un sneaz ori poate-un iobag.
O icoană-i stă la căpătâi,
Banul cel mânjit de pe-un alt meleag.

Priveşte plugarul băţul de argint,

Tropare de suflet celor ce nu vor jale.
Aşează plugarul ţărâna-n vechea brazdă,
Astupându-şi mâna cu mâinile sale.

Novica Tadić (1949)
ŢINUTUL NATAL

E om privelişte de coşmar

Dealuri însângerate
Pâraie de puroi
Ierburi de ţesuturi

De pe frunzele grele
Ale copacilor sfârtecaţi
Picură sânge şi muci

De undeva răzbate glasul
Unde-mi eşti
Unde-mi eşti

Niciunde-s eu
Niciunde-s eu
Răspunde frica-Ochilă

Arătări încolăcite
Negre-ncovoiate
Ne tot dau târcoale

Vântul ne aduce
Murmure şi răgete
Şi aerul julav se clatină

"şi morminte noastre
vor lupta-mpotriva voastră"
[Aleksa Šantić]

Slobodan Kostić (1952)
URMA

Goran Đorđević (1952)
PĂMÂNT RISIPIT

Curţi părăsite
oameni, animale în pribegie,
vetrele stinse
nu miroase a pâine.

Ciorile au căzut peste mirişti,
urletul fiarelor la locul nenorocirii
noroi în locul apelor limpezi
câmpurile de cănepă pline de sănge

Plânsul, rugăciunile până la cer
horcăitul victimei de pe locul supliciului
o, oare Dumnezeu vede

Urgiile groaznice peste sârbi abătute
nu se ridică nimeni
nu încolceşte nimic.

la Patriarhia din Peć
există un copac
în jurul căruia şi viaţa mea-i încolăcită
fiece ramură-i
de cum atinge sfăntul pământ sârbesc
naşte rădăcini

nu ştiu să descriu acest copac
nu ştiu să-l desenez
pentru că-mi pare că-n mine-i ramificat
şi că prin veacuri îl tot port

aici sub voroana sa
în conacul (la care atentase mâna spurcată)
visai pacea şi liniştea
în zorii zilei mă spălai cu ostea
ivită din lăstarii săi
şi pornii primenit prin Kosovo mai departe

şi cu stânga şi cu dreapta
am tot ales fiece piatră
de parcă ar di cuvântul sfânt al Domnului
care mă hrăneŞte
şi cu care luminez oameni şi corbi

(La Patriarhia din Peć, la 22.10.1990)

Miljurko Vukadinović (1953)
***

Gândurile mele nu sunt în concordanţă
Cu matematica forţei
Mâinile mele sunt goale,
Inima, pe partea stângă,
Iar gândurile, în cap.

Nikola Vujčić (1956)
VARA LUI ‘87

Dara Vučinić (1957)
***

Mă crispez
aici la moara de apă a călugărilor.
Nerodimka îmi spală rănile
şi mă tot izbesc
şi mă tot izbesc
de mine şi de tine
iar bradul secular
tace -

Ocroteşte vechea credinţă
veşnic tăcând
deasupra moghilei
ţarului nefericit

Liubiţa Rajkić (1960)
***

Goran Stefanović (1962)
KOSOVO

Ne naştem
şi sugem cântecul sfânt
de la pieptul mamei.
Ne botezăm
în faţa altarului de Kosovo
însetaţi de mântuire.
Creştem sub cerul stinfardului moştenit
care ne oblojeşte rănile.

Blagoje Čobotin (1963)
SFÂNTA DATORIE

Dobrica Gajić (1965)
NOCTURNA

Vuk Drašković
KOSOVO

O lume întreagă se întreabă astăzi: ce va fi cu Kosovo"

Dacă poate exista un râu fără izvor, o plantă fără rădăcină sau o casă fără temelie, atunci poate exista şi Serbia, pot exista şi sârbii fără Kosovo.

Acolo s-au născut şi s-au creat toate cele care fac din noi un popor, o ţară.

Gračanica, Devičanica, Devič, Ljeviška, Patrijaršija, Sveti Vrači ori Dečani nu sunt şatre pe care le poţi instala într-o altă parte, cum nicăieri nu cresc Bujorii de Kosovo.

De la Paštrik şi Koritnik la Zvečani, de la Samodreža la Čakor nu există vreun râu.

Cum nu există creştini fără Hristos, tot aşa nu există sârbi fără Kosovo. El este Ierusalimul nostru, Muntele Sion al nostru, Zidul nostru al plângerii şi Golgota noastră permanentă unde suntem răstigniţi şi unde înviem.

Atunci când nu exista Serbia, încălziţi de amintirea despre Kosovo, sârbii au supravieşuit ca naţiune câteva veacuri numai datorită acestui Kosovo pe care l-au purtat în inimi.

Kosovo de astăzi este cea mai mare nenorocire sărbească, o amărăciune generală. Amarul pe care îl înghiţim trebuie să devină leac.

Pentru a ne întări în Kosovo, Kosovo trebuie să se întărească în noi.

Kosovo ne va sălta când vom pricepe că am căzut şi de ce am căzut.

Isidora Sekulić
KOSOVO